A inceput in primele zile ale noului an scolar. La inceput adulmeca lucruri, am crezut ca e ceva indus de o tulburare gastro-intestinala. Cea din urma se instalase pe fondul stresului resimtit la inceputul clasei 1. Avea cu siguranta emotii sa-si revada clasa, invatatoarea, colegii.
A renuntat la adulmecat, dar nu mai suporta anumite mirosuri. Am crezut ca va trece. Dar nu a trecut.
-Mama, nu mirosi pe mine! ma cearta, atunci cand respir aproape de fata lui.
Nu vrea sa respir pe el, ii repugna mirosul de cafea sau de cola. Se tine de nas daca vreau sa il ajut sa scrie mai bine o litera. Sufera la modul cel mai real cu putinta.
Apoi a inceput sa-mi spuna ca il gadila sosetele, partea aceea ce are cusaturi, si trage de ele si le scoate si cauta altele. Nu e treaba chiar zilnica, e...aproape zilnica.
Si imi aduce aminte de faptul ca avea cam doi ani si incepuse sa se dezbrace de hainute in casa si nu intelegeam de ce. Devenise hipersensibil tactil, reusea sa se dezbrace pana la scutec, era singurul articol de imbracaminte pe care il mai rabda. Ne imaginam si noi ca nu are cum sa-i fie cald. Cine s-ar fi gandit atunci ca nu suporta hainele?
Pe de alta parte e si hiposensibil atunci cand nu pare sa-l doara ca s-a ranit la mana, dupa ce si-a ros pielitele de langa unghii de anxios ce este. Si nu arata nici cel mai mic semn de suferinta. Pe mine ma trec frigurile vazand rana si lui nu ii pasa, inteleg ca nu il doare. La fel de hiposensibil este cand baga in gura obiecte necomestibile, jucarii de exemplu. Cea din urma meteahna s-a redus considerabil in ultima vreme.
Uneori ii este frica de inaltime si urca cu precautie pe pasarela toboganului inalt, mai ales dupa ce a facut o pauza indelungata de la joaca in parc. E asadar hipersensibil la miscare, dar uneori devine hiposensibil si doar sare, alearga, e greu de stapanit.
Unul si acelasi copil poate avea in perioade diferite hipo sau hipersensibilitati pe toate palierele/simturile.
Ele trec (aparent) si pot sa revina oricand.
Uneori isi acopera urechile cu mainile cand aude zgomote puternice sau chiar zgomote familiare, atunci cand il iau prin surprindere. Daca merge noaptea somnoros la baie si actioneaza rezervorul toaletei, zgomotul apei il face sa-si astupe urechile. In alte zile e dispus sa dea volumul televizorului la maximum scotandu-ne din minti.
Nu poate sa proceseze si sa integreze corect senzatiile. Sunt convinsa ca unele senzatii, care pentru noi sunt placute, pentru el sunt proape dureroase. Alteori nu pare sa aiba nici cea mai mica problema senzoriala, a-i zice ca e perfect integrat, asa cum sunt copiii tipici. Pana isi arata autismul coltii din nou.
Chestia cu autismul este ca nu poti rasufla niciodata usurat. Nu se vindeca pur si simplu.
Dar stiti ceva? Ma regasesc foarte mult pe mine copil in David de astazi. Eu nu am fost incadrata la capitolul tulburari de dezvoltare, insa eram un copil anxios. Cu siguranta aveam probleme emotionale din cauza mediului in care traiam.
Si imi era teama de inaltimi (panta unui deal abrupt imi da ameteala si astazi) de miscari bruste facute de altii, de mingi rostogolindu-se in directia mea, de leganat ( nu cred ca ma voi intinde vreodata in hamac), de tobogane ( m-am dat o singura data pe tobogan copil fiind), de viteza (acceleratia brusca a unei masini in mers, imi ridica stomacul in gat si imi paralizeaza muschii), de alunecat pe gheata sau zapada ( nu stiu cum sa evit gheata)
In ceea ce priveste miscarea e putin necoordonat Tocmai de aceea am optat pentru lectii de karate. Si ne bucuram ca ii place, arata grozav in kimono dupa cum se vede mai sus.
Tot de dezintegrarea lui senzoriala tine si scrisul neiingrijit. Adica poate scrie asa:
Si nu e stiloul problema, asa a inceput sa scrie si cu creionul. Problema este ca prefera sa lase mana moale, sa o lase sa alunece necontrolat si sa scrie repede. Tine tot de partea tactila.
Asa urat cum scrie, ma mira cat de repede poate sa o faca. Desigur si rezultatul e pe masura. Dar nu e nimic de nerezolvat aici. Tulburarile astea vin si trec. Asa sa stiti.
A renuntat la adulmecat, dar nu mai suporta anumite mirosuri. Am crezut ca va trece. Dar nu a trecut.
-Mama, nu mirosi pe mine! ma cearta, atunci cand respir aproape de fata lui.
Nu vrea sa respir pe el, ii repugna mirosul de cafea sau de cola. Se tine de nas daca vreau sa il ajut sa scrie mai bine o litera. Sufera la modul cel mai real cu putinta.
Apoi a inceput sa-mi spuna ca il gadila sosetele, partea aceea ce are cusaturi, si trage de ele si le scoate si cauta altele. Nu e treaba chiar zilnica, e...aproape zilnica.
Si imi aduce aminte de faptul ca avea cam doi ani si incepuse sa se dezbrace de hainute in casa si nu intelegeam de ce. Devenise hipersensibil tactil, reusea sa se dezbrace pana la scutec, era singurul articol de imbracaminte pe care il mai rabda. Ne imaginam si noi ca nu are cum sa-i fie cald. Cine s-ar fi gandit atunci ca nu suporta hainele?
Pe de alta parte e si hiposensibil atunci cand nu pare sa-l doara ca s-a ranit la mana, dupa ce si-a ros pielitele de langa unghii de anxios ce este. Si nu arata nici cel mai mic semn de suferinta. Pe mine ma trec frigurile vazand rana si lui nu ii pasa, inteleg ca nu il doare. La fel de hiposensibil este cand baga in gura obiecte necomestibile, jucarii de exemplu. Cea din urma meteahna s-a redus considerabil in ultima vreme.
Uneori ii este frica de inaltime si urca cu precautie pe pasarela toboganului inalt, mai ales dupa ce a facut o pauza indelungata de la joaca in parc. E asadar hipersensibil la miscare, dar uneori devine hiposensibil si doar sare, alearga, e greu de stapanit.
Unul si acelasi copil poate avea in perioade diferite hipo sau hipersensibilitati pe toate palierele/simturile.
Ele trec (aparent) si pot sa revina oricand.
Uneori isi acopera urechile cu mainile cand aude zgomote puternice sau chiar zgomote familiare, atunci cand il iau prin surprindere. Daca merge noaptea somnoros la baie si actioneaza rezervorul toaletei, zgomotul apei il face sa-si astupe urechile. In alte zile e dispus sa dea volumul televizorului la maximum scotandu-ne din minti.
Nu poate sa proceseze si sa integreze corect senzatiile. Sunt convinsa ca unele senzatii, care pentru noi sunt placute, pentru el sunt proape dureroase. Alteori nu pare sa aiba nici cea mai mica problema senzoriala, a-i zice ca e perfect integrat, asa cum sunt copiii tipici. Pana isi arata autismul coltii din nou.
Chestia cu autismul este ca nu poti rasufla niciodata usurat. Nu se vindeca pur si simplu.
Dar stiti ceva? Ma regasesc foarte mult pe mine copil in David de astazi. Eu nu am fost incadrata la capitolul tulburari de dezvoltare, insa eram un copil anxios. Cu siguranta aveam probleme emotionale din cauza mediului in care traiam.
Si imi era teama de inaltimi (panta unui deal abrupt imi da ameteala si astazi) de miscari bruste facute de altii, de mingi rostogolindu-se in directia mea, de leganat ( nu cred ca ma voi intinde vreodata in hamac), de tobogane ( m-am dat o singura data pe tobogan copil fiind), de viteza (acceleratia brusca a unei masini in mers, imi ridica stomacul in gat si imi paralizeaza muschii), de alunecat pe gheata sau zapada ( nu stiu cum sa evit gheata)
In ceea ce priveste miscarea e putin necoordonat Tocmai de aceea am optat pentru lectii de karate. Si ne bucuram ca ii place, arata grozav in kimono dupa cum se vede mai sus.
Tot de dezintegrarea lui senzoriala tine si scrisul neiingrijit. Adica poate scrie asa:
Dar de vreo 3 saptamani imi incearca rabdarea scriind asa.
Asa urat cum scrie, ma mira cat de repede poate sa o faca. Desigur si rezultatul e pe masura. Dar nu e nimic de nerezolvat aici. Tulburarile astea vin si trec. Asa sa stiti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu