Ceea ce am observat eu ca parinte, ca David isi pierde repede concentrarea, ca oboseste repede, se vede si la scoala. E bine ca Dna invatatoare stie cu ce se confrunta si are grija ca David sa fie asezat cat mai aproape de catedra, departe de geam si usa ca sa fie cat mai putin distras.
Este cu siguranta dificil sa lucrezi la clasa cu un copil ca David si cu inca 26 de copii tipici pe langa el, dar pentru adevaratii profesionisti din invatamant nimic nu pare dificil.
David lucreaza in salturi, inegal, si progreseaza la fel, asa a fost dintotdeauna. Ii este dificil sa invete ce nu il intereseaza si prinde din zbor ce il intereseaza. De aceea, probabil cititul merge foarte bine, scrisul cam la fel. La matematica e cam neatent. E clar ca stie si intelege cea mai mare parte din sarcini. Se intampla sa-si piarda concentrarea acolo unde exercitiul e mai lung, la fel ca aici.
Conteaza momentul in care e testat.
Daca e dupa o noapte in care a adormit foarte tarziu si e vremea in schimbare, se vede. E agitat, prost dispus. Cauta motiv de cearta.
-Da' tu de ce n-ai stiut ce fac in bucatarie ? (As fi stiut probabil daca peretii ar fi de sticla)
-Nu vreau sa ma ajuti, lasa-ma! (Nici el nu se descurca, nici pe noi nu ne lasa sa il ajutam.)
- Vreau supa! (Ma grabesc sa racesc un bol de supa si se razgandeste).
- Nu vreau nu-mi place ! ( e supa lui preferata, totusi) Vreau sendvis!
Se razboieste cu noi fara motiv si ma intreb ce senzatii groaznice are, incat se razbuna pe noi.
Ne enervam, dar nu cedam. Daca noi, parintii cedam, suntem pierduti. Pentru ca fiecare experienta in care el e frustrat si insista sa incalce o regula de bun simt e prilej de invatare. David invata ca uneori nu ni se fac concesii: ca ne spalam pe dinti, chiar daca nu-i neaparat o incantare, ca mancam din toate cate putin, chiar daca nu mancam tot din farfurie.
Asa e viata. Nu ne face concesii. Trebuie sa acceptam unele lucruri asa cum vin.
Iar pentru ca David sa aiba o viata de adult echilibrata, incepem cu lucruri simple, chiar daca unele ii creeaza frustrare. David trebuie sa accepte ca mancam supa si nu sendvis la amiaza (mai ales ca anul scolar a debutat cu probleme gastrice), ca ne spalam pe maini cu apa si sapun nu doar cu apa, ca incepem o activitate si o ducem la bun sfarsit, ca nu abandonam atunci cand "E"-ul mare de mana pare prea dificil, ca invatam sa perseveram.
Ceea ce ii place, in schimb, tinde sa devina o activitate stereotipa. Il intereseaza literele, vrea sa le scrie si pe cele pe care nu le-a studiat. David isi face propriul manual, copiind din cel de Comunicare in Limba Romana dupa care invata. Iata o pagina inceputa.
Este cu siguranta dificil sa lucrezi la clasa cu un copil ca David si cu inca 26 de copii tipici pe langa el, dar pentru adevaratii profesionisti din invatamant nimic nu pare dificil.
David lucreaza in salturi, inegal, si progreseaza la fel, asa a fost dintotdeauna. Ii este dificil sa invete ce nu il intereseaza si prinde din zbor ce il intereseaza. De aceea, probabil cititul merge foarte bine, scrisul cam la fel. La matematica e cam neatent. E clar ca stie si intelege cea mai mare parte din sarcini. Se intampla sa-si piarda concentrarea acolo unde exercitiul e mai lung, la fel ca aici.
Conteaza momentul in care e testat.
Daca e dupa o noapte in care a adormit foarte tarziu si e vremea in schimbare, se vede. E agitat, prost dispus. Cauta motiv de cearta.
-Da' tu de ce n-ai stiut ce fac in bucatarie ? (As fi stiut probabil daca peretii ar fi de sticla)
-Nu vreau sa ma ajuti, lasa-ma! (Nici el nu se descurca, nici pe noi nu ne lasa sa il ajutam.)
- Vreau supa! (Ma grabesc sa racesc un bol de supa si se razgandeste).
- Nu vreau nu-mi place ! ( e supa lui preferata, totusi) Vreau sendvis!
Se razboieste cu noi fara motiv si ma intreb ce senzatii groaznice are, incat se razbuna pe noi.
Ne enervam, dar nu cedam. Daca noi, parintii cedam, suntem pierduti. Pentru ca fiecare experienta in care el e frustrat si insista sa incalce o regula de bun simt e prilej de invatare. David invata ca uneori nu ni se fac concesii: ca ne spalam pe dinti, chiar daca nu-i neaparat o incantare, ca mancam din toate cate putin, chiar daca nu mancam tot din farfurie.
Asa e viata. Nu ne face concesii. Trebuie sa acceptam unele lucruri asa cum vin.
Iar pentru ca David sa aiba o viata de adult echilibrata, incepem cu lucruri simple, chiar daca unele ii creeaza frustrare. David trebuie sa accepte ca mancam supa si nu sendvis la amiaza (mai ales ca anul scolar a debutat cu probleme gastrice), ca ne spalam pe maini cu apa si sapun nu doar cu apa, ca incepem o activitate si o ducem la bun sfarsit, ca nu abandonam atunci cand "E"-ul mare de mana pare prea dificil, ca invatam sa perseveram.
Ceea ce ii place, in schimb, tinde sa devina o activitate stereotipa. Il intereseaza literele, vrea sa le scrie si pe cele pe care nu le-a studiat. David isi face propriul manual, copiind din cel de Comunicare in Limba Romana dupa care invata. Iata o pagina inceputa.
David mi-a spus ca el vrea sa faca manuale cand e mare. E prima data cand imi spune ca isi doreste sa devina ceva anume, L-am incurajat spunandu-i ca poate sa devina asta si ca vom invata multe impreuna ca sa fie cat mai bine pregatit. A topait de incantare.
Si mie imi vine sa topai ca am ajuns pana aici. Mainile mi-s mereu ocupate sa faca litere de mana, sa gateasca piureuri de fructe pentru un bebelus proaspat diversificat sau sa scrie. In sfarsit pot sa ma dedic si lui David asa cum se cuvine, asa cum n-am reusit sa o fac de cand avea 3 luni si jumatate. Acum gust deplin intreaga dimensiune a spectrului de dimineata pana sera tarziu cand reuseste si el in sfarsit sa adoarma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu