Asteptandu-l pe George(l)

David este un copil extraordinar si desi mi-am dorit mereu doi copii, am stiut toti anii acestia ca trebuie sa ne concentram pe el, sa-l ajutam sa-si atinga potentialul, sa infloreasca. Nu mi l-am dorit pe cel de-al doilea ca sa compensez, sa-l inlocuiesc pe David, ci mai degraba sa nu creasca singur si ca peste ani (Doamne da!) sa nu se simta singur pe lume. Evident ca ii doresc sa aiba familie si copii, nu vad de ce n-ar avea, dar un frate poate face minuni in viata oricui.

David este cea mai mare implinire a noastra, prin insusi felul lui de a fi, prin curajul lui de a-si invinge fricile si dragostea lui pentru noi promite sa fie un OM deosebit.
Si-atunci zis si facut, sa-i oferim un frate sau o sora.

Si ce te faci cu FRICA? Ca peste tot unde te intorci, parinte de copil in spectrul autist,  citesti chestii de genul : "cezariana creste riscul de autism", "varsta inaintata a tatalui creste riscul de autism" "existenta in familie a unui copil cu autism creste riscul pentru frati cu pana la x procente"... ba mai nou, mamele ar putea furniza niste gene defecte..... ohoooo... si cate si mai cate. Si da, cunosc personal cazuri de familii cu doi copii, frati cu autism. Ele exista, iar parintii acestor copii speciali pentru care am un munte de respect, fac tot ce pot zi de zi ca sa-i ajute.

Si?
Nu o sa-mi traiesc niciodata viata cu frica. Nu-mi pun intrebari legate de drobul de sare. Nu sunt nici o inconstienta, stiu ca s-ar putea intampla si a doua oara ori Doamne fereste de mai rau!
Dar mai stiu si ca lucrurile sunt asa cum trebuie sa fie, ca viata asta e facuta ca sa crestem, ca sa ne invingem pe noi insine cu toate slabiciunile si imperfectiunile noastre. Asa ca eu voi continua sa fac ceea ce stiu mai bine: sa-mi iubesc familia, copiii si sotul si sa fiu fericita.

Si mai cred ca D-zeu asculta rugaciunea parintilor disperati pentru copiii lor.

"Mergand ei spre multime, s-a apropiat de El un om, cazandu-I in genunchi, si zicand: Doamne, miluieste pe fiul meu ca este lunatic si patimeste rau, caci adesea cade in foc si adesea in apa. Si l-am dus la ucenicii Tai si n-au putut sa-l vindece. Iar Iisus, raspunzand, a zis: O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi pe voi? Aduceti-l aici la Mine. Si Iisus l-a certat si demonul a iesit din el si copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut sa-l scoatem? Iar Iisus le-a raspuns: Pentru putina voastra credinta. Caci adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta (Mt 17, 14-21)

Acum doi ani, a 10 a duminica dupa Rusalii m-a prins intr-o biserica mica la tara, acolo unde bunicul meu a fost cantor. Iar pilda asta din Evanghelii, asa cum mi-a spus uimita matusa mea, parca ma astepta pe mine. Eu care nu dau cu anii pe la biserica.

In aceeasi pilda reprezentata in Evaghelia dupa Marcu, parintele copilului lunatic isi pune sperantele, greselile, pacatele la picioarele lui Hristos: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!"

Abia atunci ascultand pilda aceasta cu toate fatetele ei complexe, mi-am dat seama ca renuntasem demult la orice orgoliu, orice dorinta, orice mandrie ca sa fiu de ajutor copilului meu.

Pentru noi s-au deschis cai si oportunitati nebanuite in a-l ajuta pe David. Cand ti se spune ca ai un copil la stadiul de leguma aproape, iar el ajunge sa sa demonstreze contrariul, cum numesti asta?

Nu, nu e noroc, e BINECUVANTARE. Evolutia lui David nu a tinut decat in parte de noi, daca e sa ne gandim la ce se poate omeneste face, noi am facut, dar nu pot sti de ce neuronii lui s-au reconectat asa de bine, de ce el a progresat atat de repede, poate ca cineva Sus are un plan pentru David. Ce stiu eu?

Asa ca il asteptam cu drag si nerabdare pe George(l), ne rugam sa fie sanatos si ne intrebam desigur, daca va fi la fel de frumos ca David :P