Povestea asta e destul de trista, este cea a parintilor prea mult absenti din viata copiilor lor, este a bunicilor care exista, dar de fapt nu mai sunt demult si a copiilor care isi doresc mai multa afectiune si mai multa atentie. E o poveste moderna in care unele roluri sunt inversate, iar altele anulate. Pentru ca povestile din viata nu sunt ca cele din carti.
Despre parinti absenti? Majoritatea sunt tati; in modelul familiei traditionale, tatal este cel plecat sa munceasca, in timp ce mama creste copiii. Chiar daca mama are o slujba sau e casnica, e mai prezenta in viata copiilor decat tatal. Ea poarta povara deciziilor. E mama care isi creste si isi educa copiii.
Familia traditionala in Romania mai are in general si bunici care contribuie la educatia copiilor, care ii duc sau ii aduc de la scoala, care sunt, in ciuda comentariilor rautacioase ale ginererilor sau nurorilor, oameni de baza fara de care familia n-ar putea functiona. Nu in modul acesta si nu in Romania aceasta.
-Nu vreau sa imbatranesc, sa ajung ca buni, imi spune copilul deunazi.
Buni are dementa,si oricum ai numi-o, boala asta te face din om, neom. Nu e doar uitarea, asa cum multa lume crede, e pierderea demnitatii si reducerea individului la instinctele cele mai primare. Asta pana cand le pierde si pe acestea. Iar David vede asta, e constient ca nu e natural ca cineva sa fie asa.
I-am explicat ca nu pentru toata lumea batranetea e urata, ca imbatranirea e un proces natural de care nu trebuie sa ne temem si ca foarte multi copii ca el au parte de bunici activi, care isi petrec timpul cu nepotii. Din pacate el nu are parte de bunici ( in afara de buni, nu mai traieste nici unul) asa ca trebuie sa se multumeasca cu ce are.
Nu ca David ar fi nemultumit, e clar ca o iubeste pe buni insa sunt aspecte pe care nu le poate pricepe: "de ce buni sta toata ziua?", " de ce buni nu vrea sa iasa afara?" "de ce buni nu face de mancare?" "de ce buni nu se spala?"
E clar, bunicii au un rol important in dinamica familiei, si e rau cand nu-i ai si e poate si mai rau atunci cand ii ai si cer mai multa atentie decat copiii. Dar nu, nu am crezut nici o clipa in cresterea copilului de catre bunici, sunt ferm convinsa ca parintii trebuie sa-si creasca copiii cu sau fara ajutorul bunicilor. Nu mi-as fi trimis niciodata copilul cu lunile la sute de km departare
Buni nu mai e demult asa cum o vedeti aici.
Cat despre mama si tata, ei bine, uneori rolurile se inverseaza, in cazul nostru am crezut ca va fi o perioada in care eu voi munci si apoi dupa ce David va fi implinit doi ani, ne vom fi reluat amandoi activitatea. Doar ca lucrurile nu se intampla mereu asa si neprevazutul a intrat si in viata noastra. Cine se asteapta ca dintr-un copil calificat de medicul de atunci drept " un copil perfect sanatos si dezvoltat pentru varsta lui" aveam sa trecem la eticheta de "intarziere in dezvoltare", "autism" etc?
Nu e ceva la care te gandesti si iei in considerare cand ai un copil. Mai ales daca ai incredere in medic. Asa ca intre timp am invatat sa fac diferente intre medici. E greu de crezut ( mai ales pentru increzuti) ca poate sa-ti cada cerul in cap pur si simplu.
Si atunci, normal, rolurile noastre au ramas inversate: David dus la Cluj zi de zi cu masina de tati ( ca doar nu era sa-l trimit cu autobuzul de Gilau ale carui usi se deschid in timpul mersului sau care se strica inainte de a fi parasit localitatea?) iar eu, mama am ramas activa in munca pana in ziua de astazi.
Barbat care sa stea acasa, sa ingrijeasca si sa educe un copil cu nevoi speciale? Si sa mai vada si de un batran dependent? La tara, nu s-a prea pomenit pe la noi asa ceva. Pentru ca lumea si valorile sunt cu susul in jos si daca barbatul nu bea, nu injura, nu-si bate nevasta, ba mai creste si copii; nu face doi bani pentru societatea patriarhial-taraneasca. Mama care sa munceasca de dimineata pana seara? In loc sa stea acasa, sa creasca copii si sa-si astepte barbatul cu mancarea nici prea calda, nici prea rece?
Nici asta nu s-a mai pomenit!
"Ca d-aia nu vorbeste copchilul ala ( in acceptiunea taraneasca "a nu vorbi" = autism) ca ma-sa e toata ziua plecata si barbatu-s-o ala al ei e om rau !" ( daca nu intinzi vorba cu vecinii la tara devii automat "rau")
Cam asta s-a auzit si ne-am auzit toti anii astia de la promotori de baza ai valorilor "traditionale" din comunitatea noastra.. Dar am intalnit aici in societatea asta si oameni destepti si deschisi la minte si la suflet. Oameni care stiu ca vietile nu se cladesc dupa sabloane.
Daca imi place ce fac? Sigur ca da! Daca as renunta maine pentru copilul meu?
Fara doar si poate, cred ca as face cariera din educat copii, copt placinte, pus muraturi si crosetat.
-Mama, te-am sunat sa vad ce faci, mi-e dor de tine cand vii acasa?
Ii explic ca mai am de stat x ore plus inca y ore naveta
-De ce mergi la serviciu? insista el.
Nu apuc sa raspund ca-si da singur raspunsul:
-Ca sa avem bani pentru jucarii si mancare?
Cum se pozitioneaza si ce simte David fata de situatia asta din punct de vedere emotional?
Elocvent e desenul lui de la scoala (nu-l am, e in portofoliu), l-a vazut doar tati. Desenul reprezinta familia lui David asa cum o vede el: in desen sunt prezenti: el, tata buni, chiar si bebelusul nosru ce va veni in iunie, dar nu si mama.
-Unde e mama? l-a intrebat d-na invatoare
-Eu nu am mama, mama mea e la Cluj, si-a explicat David alegerea in a ma scoate in afara familiei.
Majoritatea celor care lucreaza la fel de mult si petrec timp departe de copii se consoleaza spunand: "petrec timp de calitate cu copilul meu" Nu, nu e asa, timpul trebuie sa fie si mult si de calitate, adica degeaba esti toata ziua acasa daca nu esti cu totul dedicat copilului, ci pierzi vremea la tigara si cafea sau te uiti la televizor. Mai degraba atragi copilul sa te ajute la spalat legume pentru ciorba si sa-i povestesti despre cat de importante sunt legumele verzi, decat sa-l lasi sa se joace singur in timp ce pierzi vremea cu cine stie ce.
La fel degeaba e timpul petrecut cu copilul de calitate daca nu e suficient. Daca tu, parinte, esti plecat de dimineata pana seara si prins cu treburi profesionale, copilul tot va suferi. Indiferent cat de realizat profesional spui ca te simti, viata ta nu e slujba, ci copilul ori cel putin asa ar trebui sa fie.
Avem destul de putin de ales de fapt. Nu pot sa aleg sa stau acasa atata timp cat pentru societate ceea ce sotul meu face de 7 ani reprezinta "nimic", "pauza in activitate profesionala" si foarte probabil nu-l va angaja nimeni. Cred ca totusi exista o alternativa si mai nefericita. Cea in care amandoi parintii muncesc cat e ziua de lunga iar copiii sunt pe mana bonelor, adica a unor straini. Intr-un asemenea caz, copiilor le este mult mai bine in colectivitati, da, alea care colcaie de microbi sunt o alternativa mult mai buna pentru dezvoltarea fizica si psihica mult mai armonioasa a copiilor. Sau va imaginati ca puteti feri copiii de de inerentele imbolnaviri ale copilariei si de desavarsirea sistemului imunitar? :P
David e cu siguranta mai fericit asa, cu doar unul dintre parinti acasa, decat cu noi amandoi muncind, iar el petrecandu-si ziua cu altcineva decat cu unul dintre parinti. Pe tatal lui? Il idolatrizeaza. Au genul de relatie pe care cei mai multi tati nu reusesc sa o lege cu copiii lor.
Iata si primul lui Revelion impreuna cu un David de 7 saptamani adormit.
David ma suna mai nou in fiecare zi cand sunt la birou.
-Mama, ce faci? Cum te simti?
-Obosita, ii zic
- Vrei sa mergem dupa tine la Cluj? ma intreaba copilul foarte bolnav si cu febra.
Am un copil extraordinar si stiu ca sunt binecuvantata. CRED ca in persoana lui mi s-a dat omul de la care am invatat cel mai mult in ceea ce priveste afectiunea, bunatatatea si o vointa de a fi asemenea noua iar aceasta ambitie extraordinara n-a putut fi infranta de nici o predictie negativa a medicilor. Stiu ca toti anii in care ni s-a parut noua, mie si sotului meu, ca am facut bine in jur degeaba si am aruncat margaritare la porci, si-au adus roadele in copilul nostru si in evolutia lui spectaculoasa. Cred ca atunci cand ti se pare ca ajutorul nu vine de niciunde, intotdeauna Cineva aranjeaza lucrurile si iti aduce alaturi cei mai buni oameni. Stim ca suntem norocosi sa avem o asemenea familie, ca ne avem unul pe celelalalt, ca am iesit intregi la minte si la suflet din aceasta incercare. Si ca am gasit forta necesara sa o luam de la capat, acum ca il asteptam pe al doilea copilas al nostru, care nici nu are habar cate bucurii i se pregatesc de catre fratele cel mare.
Despre parinti absenti? Majoritatea sunt tati; in modelul familiei traditionale, tatal este cel plecat sa munceasca, in timp ce mama creste copiii. Chiar daca mama are o slujba sau e casnica, e mai prezenta in viata copiilor decat tatal. Ea poarta povara deciziilor. E mama care isi creste si isi educa copiii.
-Nu vreau sa imbatranesc, sa ajung ca buni, imi spune copilul deunazi.
Buni are dementa,si oricum ai numi-o, boala asta te face din om, neom. Nu e doar uitarea, asa cum multa lume crede, e pierderea demnitatii si reducerea individului la instinctele cele mai primare. Asta pana cand le pierde si pe acestea. Iar David vede asta, e constient ca nu e natural ca cineva sa fie asa.
I-am explicat ca nu pentru toata lumea batranetea e urata, ca imbatranirea e un proces natural de care nu trebuie sa ne temem si ca foarte multi copii ca el au parte de bunici activi, care isi petrec timpul cu nepotii. Din pacate el nu are parte de bunici ( in afara de buni, nu mai traieste nici unul) asa ca trebuie sa se multumeasca cu ce are.
Nu ca David ar fi nemultumit, e clar ca o iubeste pe buni insa sunt aspecte pe care nu le poate pricepe: "de ce buni sta toata ziua?", " de ce buni nu vrea sa iasa afara?" "de ce buni nu face de mancare?" "de ce buni nu se spala?"
E clar, bunicii au un rol important in dinamica familiei, si e rau cand nu-i ai si e poate si mai rau atunci cand ii ai si cer mai multa atentie decat copiii. Dar nu, nu am crezut nici o clipa in cresterea copilului de catre bunici, sunt ferm convinsa ca parintii trebuie sa-si creasca copiii cu sau fara ajutorul bunicilor. Nu mi-as fi trimis niciodata copilul cu lunile la sute de km departare
Buni nu mai e demult asa cum o vedeti aici.
Cat despre mama si tata, ei bine, uneori rolurile se inverseaza, in cazul nostru am crezut ca va fi o perioada in care eu voi munci si apoi dupa ce David va fi implinit doi ani, ne vom fi reluat amandoi activitatea. Doar ca lucrurile nu se intampla mereu asa si neprevazutul a intrat si in viata noastra. Cine se asteapta ca dintr-un copil calificat de medicul de atunci drept " un copil perfect sanatos si dezvoltat pentru varsta lui" aveam sa trecem la eticheta de "intarziere in dezvoltare", "autism" etc?
Nu e ceva la care te gandesti si iei in considerare cand ai un copil. Mai ales daca ai incredere in medic. Asa ca intre timp am invatat sa fac diferente intre medici. E greu de crezut ( mai ales pentru increzuti) ca poate sa-ti cada cerul in cap pur si simplu.
Si atunci, normal, rolurile noastre au ramas inversate: David dus la Cluj zi de zi cu masina de tati ( ca doar nu era sa-l trimit cu autobuzul de Gilau ale carui usi se deschid in timpul mersului sau care se strica inainte de a fi parasit localitatea?) iar eu, mama am ramas activa in munca pana in ziua de astazi.
Barbat care sa stea acasa, sa ingrijeasca si sa educe un copil cu nevoi speciale? Si sa mai vada si de un batran dependent? La tara, nu s-a prea pomenit pe la noi asa ceva. Pentru ca lumea si valorile sunt cu susul in jos si daca barbatul nu bea, nu injura, nu-si bate nevasta, ba mai creste si copii; nu face doi bani pentru societatea patriarhial-taraneasca. Mama care sa munceasca de dimineata pana seara? In loc sa stea acasa, sa creasca copii si sa-si astepte barbatul cu mancarea nici prea calda, nici prea rece?
Nici asta nu s-a mai pomenit!
"Ca d-aia nu vorbeste copchilul ala ( in acceptiunea taraneasca "a nu vorbi" = autism) ca ma-sa e toata ziua plecata si barbatu-s-o ala al ei e om rau !" ( daca nu intinzi vorba cu vecinii la tara devii automat "rau")
Cam asta s-a auzit si ne-am auzit toti anii astia de la promotori de baza ai valorilor "traditionale" din comunitatea noastra.. Dar am intalnit aici in societatea asta si oameni destepti si deschisi la minte si la suflet. Oameni care stiu ca vietile nu se cladesc dupa sabloane.
Daca imi place ce fac? Sigur ca da! Daca as renunta maine pentru copilul meu?
Fara doar si poate, cred ca as face cariera din educat copii, copt placinte, pus muraturi si crosetat.
-Mama, te-am sunat sa vad ce faci, mi-e dor de tine cand vii acasa?
Ii explic ca mai am de stat x ore plus inca y ore naveta
-De ce mergi la serviciu? insista el.
Nu apuc sa raspund ca-si da singur raspunsul:
-Ca sa avem bani pentru jucarii si mancare?
Cum se pozitioneaza si ce simte David fata de situatia asta din punct de vedere emotional?
Elocvent e desenul lui de la scoala (nu-l am, e in portofoliu), l-a vazut doar tati. Desenul reprezinta familia lui David asa cum o vede el: in desen sunt prezenti: el, tata buni, chiar si bebelusul nosru ce va veni in iunie, dar nu si mama.
-Unde e mama? l-a intrebat d-na invatoare
-Eu nu am mama, mama mea e la Cluj, si-a explicat David alegerea in a ma scoate in afara familiei.
Majoritatea celor care lucreaza la fel de mult si petrec timp departe de copii se consoleaza spunand: "petrec timp de calitate cu copilul meu" Nu, nu e asa, timpul trebuie sa fie si mult si de calitate, adica degeaba esti toata ziua acasa daca nu esti cu totul dedicat copilului, ci pierzi vremea la tigara si cafea sau te uiti la televizor. Mai degraba atragi copilul sa te ajute la spalat legume pentru ciorba si sa-i povestesti despre cat de importante sunt legumele verzi, decat sa-l lasi sa se joace singur in timp ce pierzi vremea cu cine stie ce.
La fel degeaba e timpul petrecut cu copilul de calitate daca nu e suficient. Daca tu, parinte, esti plecat de dimineata pana seara si prins cu treburi profesionale, copilul tot va suferi. Indiferent cat de realizat profesional spui ca te simti, viata ta nu e slujba, ci copilul ori cel putin asa ar trebui sa fie.
Avem destul de putin de ales de fapt. Nu pot sa aleg sa stau acasa atata timp cat pentru societate ceea ce sotul meu face de 7 ani reprezinta "nimic", "pauza in activitate profesionala" si foarte probabil nu-l va angaja nimeni. Cred ca totusi exista o alternativa si mai nefericita. Cea in care amandoi parintii muncesc cat e ziua de lunga iar copiii sunt pe mana bonelor, adica a unor straini. Intr-un asemenea caz, copiilor le este mult mai bine in colectivitati, da, alea care colcaie de microbi sunt o alternativa mult mai buna pentru dezvoltarea fizica si psihica mult mai armonioasa a copiilor. Sau va imaginati ca puteti feri copiii de de inerentele imbolnaviri ale copilariei si de desavarsirea sistemului imunitar? :P
David e cu siguranta mai fericit asa, cu doar unul dintre parinti acasa, decat cu noi amandoi muncind, iar el petrecandu-si ziua cu altcineva decat cu unul dintre parinti. Pe tatal lui? Il idolatrizeaza. Au genul de relatie pe care cei mai multi tati nu reusesc sa o lege cu copiii lor.
Iata si primul lui Revelion impreuna cu un David de 7 saptamani adormit.
David ma suna mai nou in fiecare zi cand sunt la birou.
-Mama, ce faci? Cum te simti?
-Obosita, ii zic
- Vrei sa mergem dupa tine la Cluj? ma intreaba copilul foarte bolnav si cu febra.
Am un copil extraordinar si stiu ca sunt binecuvantata. CRED ca in persoana lui mi s-a dat omul de la care am invatat cel mai mult in ceea ce priveste afectiunea, bunatatatea si o vointa de a fi asemenea noua iar aceasta ambitie extraordinara n-a putut fi infranta de nici o predictie negativa a medicilor. Stiu ca toti anii in care ni s-a parut noua, mie si sotului meu, ca am facut bine in jur degeaba si am aruncat margaritare la porci, si-au adus roadele in copilul nostru si in evolutia lui spectaculoasa. Cred ca atunci cand ti se pare ca ajutorul nu vine de niciunde, intotdeauna Cineva aranjeaza lucrurile si iti aduce alaturi cei mai buni oameni. Stim ca suntem norocosi sa avem o asemenea familie, ca ne avem unul pe celelalalt, ca am iesit intregi la minte si la suflet din aceasta incercare. Si ca am gasit forta necesara sa o luam de la capat, acum ca il asteptam pe al doilea copilas al nostru, care nici nu are habar cate bucurii i se pregatesc de catre fratele cel mare.
Sunteti o familie minunata, iar sotul tau un om deosebit, iar impreuna sunteti parintii perfecti pentru David! Sa va dea Dumnezeu viata lunga si plina de noroc, nastere usoara si abia astept sa citesc despre cei doi fratiori :)
RăspundețiȘtergereMultumesc Vio, uite ca ne-a ajuns ziua cu doi copii, e pur si simplu minunat!
Ștergere