Supereroi printre noi

Sunt mandra sa fac parte dintr-o asemenea echipa si sa scriu aici

Hiper si hipo - despre sensibilitati senzoriale

A inceput in primele zile ale noului an scolar. La inceput adulmeca lucruri, am crezut ca e ceva indus de o tulburare gastro-intestinala. Cea din urma se instalase pe fondul stresului resimtit la inceputul clasei 1. Avea cu siguranta emotii sa-si revada clasa, invatatoarea, colegii.

Totul despre David

De ceva vreme, sunt una dintre vocile de la "Totul despre mame"

Cred din tot sufletul ca am o responsabilitate, aceea de a ajuta mame si parinti aflati in situatii asemanatoare cu a noastra. Sunt sigura ca si David va intelege.

David si invatarea (1)

Ceea ce am observat eu ca parinte, ca David isi pierde repede concentrarea, ca oboseste repede, se vede si la scoala. E bine ca Dna invatatoare stie cu ce se confrunta si are grija ca David sa fie asezat cat mai aproape de catedra, departe de geam si usa ca sa fie cat mai putin distras.

Este cu siguranta dificil sa lucrezi la clasa cu un copil ca David si cu inca 26 de copii tipici pe langa el, dar pentru adevaratii profesionisti din invatamant nimic nu pare dificil.

Primul calificativ

In fiecare octombrie, ma trece un asa un fior rece si neplacut, stiind ca David urmeaza sa fie evaluat pe fuga, dupa vreo trei ceasuri de asteptare, de catre neuropsihiatru si un psiholog.
 Am progresat de la  "nu stim daca va face fata in scoala de masa" la "nu veti avea probleme la scoala" (de masa, se-ntelege). Usurinta cu care specialistii romani dau diagnostice si ofera pronosticuri pe termen lung nu are egal. Investigatiile de mantuiala duc la concluzii si mai inepte. Asa ca in fiecare an astept cu interes "noutatile" despre David.

Anul asta nu m-am dus eu, a fost doar sotul, am aflat ca David "nu va avea probleme la scoala"; cognitia e adecvata varstei. Problemele, pe langa stereotipii si autostimulari, sunt din spectrul socializarii si al limbajului, care nu se ridica deocamdata la standardul varstei biologice.
De aceea e important ca un copil cu autism sa fie printre cei tipici.

Ce inseamna tipic pe la noi, pe la tara ?

David si-ar dori sa poata lipsi de la scoala si cand nu e bolnav. Sa poata spune si el colegilor cu satisfactie: "n-am venit la scoala pentru ca am avut treaba".

Dar David stie de la noi, parintii, ca educatia este foarte importanta  si ca e singura cale de a realiza ceva bun si frumos in viata. Deci, nu lipsim aiurea de la scoala.

E obisnuit cu munca si ii place sa faca lectii, sa scrie, sa socoteasca. Rezultatele incep sa se vada. Este primul calificativ primit de David la "Comunicare in limba romana".

Senzatii de toamna

Scoala

David e in clasa intai si ii place extrem de mult la scoala. Imi amintesc ca mie imi placea sa invat, dar uram scoala din cauza invatatoarei mele.  Tovarasa mea, cotata drept bun pedagog, facea carte cu noi impunand disciplina cu rigla de lemn. Nu, nu m-a lovit niciodata, dar era suficient sa-i vad pe ai mei colegi pedepsiti sau sa o aud tipand ca sa fiu foarte speriata. Asa se facea educatie atunci. Lucrurile s-au schimbat mult in bine pentru copiii nostri.

David e un elev fericit . In fiecare zi lucram cate ceva impreuna pentru ca are deja teme de casa. Ii place sa scrie, chiar daca de multe ori se mai opreste, se mai joaca cu guma de sters, cu creioanele. Il incurajez mereu sa mai faca un rand sau doua. Ma intreaba:

-Crezi ca Doamna o sa se bucure?
-Cu siguranta, ii spun.
Si-atunci mai face un rand, doua, trei. Cat mai multe si mai frumoase.

David si sentimentele

A trecut cea mai frumoasa vara din viata mea. A aparut Georgel, cel mult visat, acum fecior de peste 5 kg si a crescut si s-a (mai) maturizat si David. La David ma uit cu atat de multa mirare; o data pentru ca-mi pare Gulliver pe langa fratele lui si inca o data pentru ca-l aud citind din ce in ce mai bine. Si ma emotionez. Imi vine sa plang de bucurie ca am ajuns aici. Si multumesc Cerului.

Zile si nopti

M-am tot gandit...Oare despre ce sa scriu mai departe? Doar despre David? Blogul este si va fi al lui. Si totusi, existenta lui David nu poate fi separata de familie. Iesirea din autism nu are loc decat alaturi de familia lui.  Iar povestea lui David este povestea noastra: a mamei, a tatalui si a fratelui lui David, George.

Acum am timp sa ma gandesc la copiii nostri, la tot ce traiesc zi de zi. Zilele si noptile sunt doar ale lor. De fapt zilele sunt pentru amandoi si noptile doar ale lui George care ne desteapta tot la trei ceasuri.

.

Vara lui David

De cand are un frate e linistit. Ma asteptam sa-l deranjeze tipetele de nou-nascut, dar n-a fost asa. Integrarea senzoriala a fost pentru David un capitol lung cu progrese anevoioase:  sa accepte sa fie mangaiat pe capsor,  sa nu-si astupe urechile la anumite zgomote.

Cu doi copii

Si a sosit. Cu 3 saptamani inainte de termen, ne-a facut marea surpriza. Si de-abia ma intrebase David cu cateva zile mai devreme: " Ce sa fac ca sa vina odata Georgel?" L-o fi auzit sau nu, cert este ca n-am avut timp sa ne dezmeticim si iata-ne cu Georgel cel mult asteptat in brate.

Asteptandu-l pe George(l)

David este un copil extraordinar si desi mi-am dorit mereu doi copii, am stiut toti anii acestia ca trebuie sa ne concentram pe el, sa-l ajutam sa-si atinga potentialul, sa infloreasca. Nu mi l-am dorit pe cel de-al doilea ca sa compensez, sa-l inlocuiesc pe David, ci mai degraba sa nu creasca singur si ca peste ani (Doamne da!) sa nu se simta singur pe lume. Evident ca ii doresc sa aiba familie si copii, nu vad de ce n-ar avea, dar un frate poate face minuni in viata oricui.

1 iunie e in fiecare zi

Sau ar trebui sa fie. Si nu conteaza ca suntem parinti de copii tipici sau cu dizabilitati ori abilitati speciale. Copiii au nevoie in primul rand de dragoste. Si mai au nevoie de pretuirea si increderea noastra ca ei sunt asa cum trebuie sa fie. 
Ei nu sunt aici sa ne indeplineasca noua ambitiile si visele.
Nu se rezuma la colectii de premii si diplome cu care sa ne laudam noi, parintii.

Daca as fi stiut...

Daca as fi stiut cate stiu acum, cu siguranta ca interventia asupra lui David ar fi inceput mult mai devreme, chiar si in lipsa unui diagnostic oficial (stiu, majoritatea specialistilor de la noi, amana parintii pana inspre varsta de 3 ani - de-asta imi tot vine sa scriu specialisti intre ghilimele).
Ma bucur totusi sa vad, ca prin eforturile parintilor care au copii in spectru si care nu-i ascund de lume, a organizatiilor neguvernamentale care ofera servicii pentru copii si adulti cu autism si a unei parti a presei; parintii  sunt din ce in ce mai informati si vad semnele unei posibile tulburari de dezvoltare tot mai devreme, la varste fragede.

Discutii cu David

-Mama, de ce nu mai raman din noi decat oasele in mormant?

Intrebarea m-a cam lasat cu gura cascata... Ma bucur ca l-am lasat sa mearga la orele de religie. De ce? Uite de-aia. Pentru ca acest copil sa fie pregatit pentru viata, sa stie ca viata are si bune si rele. Sa stie ca oamenii pot muri, sa afle ca viata e fragila si ca putem oricand sa-i pierdem pe cei dragi. Sa se poata oarecum consola cu gandul ca dincolo exista ceva bun si luminos.

Film David; 4 ani si 3 luni

Am dat ieri peste filmul asta cu David si Moni unde David isi arata talentele.
Bucuria de a demonstra ca stie, dorinta de a comunica arata cat de atipic e autismul lui.
Mie imi vine foarte greu sa cred ca asta se intampla acum 3 ani si ca David s-a schimbat atat de mult. Nu pentru ca n-as fi avut incredere in potentialul lui, ci pentru ca saltul pe care l-a facut in dezvoltare este urias. De aceea, David este eroul nostru!

E greu de imaginat ca de la un copil care la peste 4 ani nu avea pensa digitala bine formata, nici lateralitatea stabilita inca, care de-abia pronunta cateva cuvinte si exprima doar nevoi extrem de simple, a ajuns astazi, 3 ani mai tarziu, un elev in clasa pregatitoare care scrie cuvinte dupa dictare si incepe sa rezolve adunari si scaderi.

O poveste cu bunici, parinti si copii

Povestea asta e destul de trista, este cea a  parintilor prea mult absenti din viata copiilor lor, este a bunicilor care exista, dar de fapt nu mai sunt demult  si a copiilor care isi doresc mai multa afectiune si mai multa atentie. E o poveste moderna in care unele roluri sunt inversate, iar altele anulate. Pentru ca povestile din viata nu sunt ca cele din carti.

Despre parinti absenti? Majoritatea sunt tati; in modelul familiei traditionale, tatal este cel plecat sa munceasca, in timp ce mama creste copiii. Chiar daca mama are o slujba sau e casnica, e mai prezenta in viata copiilor decat tatal. Ea poarta povara deciziilor. E mama care isi creste si isi educa copiii.

Despre eroi

Lumea traieste cu impresia ca faptele glorioase ocupa prima pagina a ziarelor, cand de fapt nu se intampla asa. Eroii zilelor noastre sunt cei care de cele mai multe ori traiesc in anonimat sau sunt cunoscuti in comunitati locale mai mari sau mai mici.