Si daca...?

Intoadeauna mi-am dorit doi copii, fete sau baieti, putin conta, doar sa fie doi. Sa nu creasca un copil singur si mai ales, daca se poate, cand eu nu voi mai fi sa nu ramana singur pe lume. Iar dupa sosirea lui David, m-am intors atat de repede la serviciu incat n-am apucat sa-mi dau seama ce m-a lovit printre "target"-uri, "procedures", "KPIs" si o echipa de condus. Dupa primii doi ani ai lui David, a devenit clar ca e un copil " dificil" si am inceput sa ne punem intrebari. Iar dupa diagnostic ar fi fost nedrept sa ma gandesc la asta cand aveam un copil de adus in lumea noastra. Si anii au trecut chiar si pentru noi foarte repede.

Am inceput sa ma gandesc serios la un al doilea copil acum vreun an jumate cand mi-a fost clar ca David intelege cum functioneaza lumea.

Daca am avut dubii? Daca m-a dominat teama ca nu va fi bine ? Nuuu... Nu m-as fi pornit pe acest drum  daca mi-ar fi fost frica.

Acum ca fratiorul/surioara lui David e pe drum, eu nu fac decat sa traiesc cu bucurie fiecare clipa, fie ca am zile mai bune sau mai rele.

Nu, nu sunt inconstienta, da, ar putea fi tot cu copil cu autism sau Doamne fereste de mai rau, dar CRED ca exista lucruri pe care nu le pot controla, asa ca, de ce mi-as face griji? Prefer sa ma bucur de tot ce mi se intampla. Il las pe medicul meu sa se stresez la culme, pe mine ma apuca rasul :P

Si daca ? Si daca va fi ca David?

Nu exista un alt raspuns decat ca vom face aceleasi lucruri pe care le-am facut pentru David. Noi ne-am dus "meseria" de parinte acolo unde credem ca trebuie sa fie, unde nu e loc pentru ezitari si  asa-zisul "timp pentru noi". 

Iar o sa se supere prietenii pe mine ca absolutizez statutul de parinte. 

Dar cred ca sunt neinteleasa mai degraba. Sa te dedici copilului nu  inseamna nici ca nu mai muncesti, ba dimpotriva, ca doar va scrie cineva care e ocupat 11 ore pe zi, DAR mai are timp sa se ocupe putin seara de copil, sa-i pregateasca cu mandrie hainele pentru scoala, sa-i verifice penarul, sa gateasca. Simt ca mai degraba, un parinte bun isi foloseste la maximum potentialul pentru a-l deprinde pe copil obiceiurile sanatoase: mancatul la masa si formarea unor gusturi alimentare sanatoase, implicarea in activitati gospodaresti si responsabilizarea copilului. Iar ca sa-l  responsabilizezi, trebuie sa fii un exemplu, parinte! Copilul vede in familie ca mama sau tata gatesc, ca fac curat, ca citesc, etc, toate acestea copilul le interiorizeaza. Cand am inceput sa gatesc, la maturitate, schiar foarte tarziu, vedeam cu ochii mintii ce facea mama in bucatarie, cum transa carnea, cum sota legumele, cum prepara gemul de macese.

Si da, David stie sa umple o groapa mica cu mortar si sa-l niveleze destul de bine :P

Iar daca ne-am dedicat asa primului copil, asa o sa ne dedicam celui de-al doilea, cand va veni.

Asa ca vedeti voi, eu cred ca viata e asa cum trebuie sa fie si ca unele lucruri, cele mai importante, vin de SUS. Si mai cred cu tarie, am vazut-o la David, ca ce e cu neputinta la oameni e cu putinta la Cel de Sus. Dar e adevarat ca D-zeu lucreaza prin oameni, iar noi am avut parte de cei mai buni.