miercuri, 12 noiembrie 2014

Despre David la aniversare

Povestile despre el nu se vor termina niciodata, pentru simplul fapt ca e un copil extraordinar, dincolo de diagnosticul lui. Daca n-ar fi fost asa si nu ni s-ar fi dat lumea peste cap, probabil nu i-as fi dedicat un blog. As fi fost doar o mama mandra de puiul ei. Dar pentru ceea ce el a reusit sa realizezein ultimii patru ani, cred ca merita sa fie cunoscut de cat mai multi.

Pentru ca David e un exemplu de perseverenta intr-o tara in care deviza pare a fi " merge si-asa". A daramat bariere si a invins prejudecati referitoare la copiii autisti, isi integreaza lumea noastra cum poate mai bine si nu-si doreste mai mult decat sa fie la scoala, printre copii.


Acum are 7 ani. Merge in clasa pregatitoare. Ii place. Are abilitati clar orientate pe partea logico-matematica si mai putin pe parte verbala ( pe care noi vom continua sa o dezvoltam).

Cele mai multe zile sunt bune, dar are uneori zile ( sau jumatati de zi) proaste: e opozitionist, nu se poate concentra, daca zici alb, pentru el precis e negru, pune intrebari stereotipe, roade creioane, jucarii, e insomniac si peste masura de meteo-sensibil. Sa nu uitam ca autismul este o conditie pentru intreaga viata dar pe care copilul in drumul lui spre varsta adulta o poate controla. Au reusit sa faca asta destui adulti despre care am citit si care sunt ceea ce numim "oameni realizati".

Asta imi doresc pentru copilul meu, sa devina un adult echilibrat si implinit.

Noi mai avem de trecut peste multe.
Si stiti ce detest cel mai mult? Atitudinea specialistilor: psihologi, neurologi, psihiatri care pe langa ca nu te ajuta cu nimic, decat sa-ti dea niste hartii pe care le platesti ( desi pentru copiii ca ei, serviciile are trebui sa fie gratuite, asa zice legea) nu stiu cum sa faca sa-ti arate ca degeaba te lauzi tu, stiu ei mai bine ca tine, parinte, cate parale face copilul tau. Din seria asta amintesc afirmatii trecute si prezente de genul :

" Acest copil trebuie sedat cu haloperidol, altfel nu veti face om din el" - ni s-a spus cand David avea 3 ani si 4 luni si incepuse sa tipe in cabinet dupa ce a asteptat 2, 5 ore in fata usii. Nu l-am sedat, si nici n-am mai calcat pe acolo.
" Probabil va face fata in primele clase in scoala de masa, dar nu garantez ca si mai departe"...(anul trecut din gura unui psiholog cu doctorat)
"Mai aveti de recuperat pe verbal !" ( credeti ca nu stiam?), "precis vorbiti maghiara cu el" ranjeste acelasi psiholog ( nu e adevarat, vorbim doar romana) "Pe partea asta de inteligenta matematica e la nivel superior" Aha, acum nu-i mai prevede un viitor in scoala speciala??!
"Hai sa-i facem un EEG, zice neuro-psihiatrul ce-l vede de 3 ani... iar la interpretare, arunca o privire fugara pe hartii, vai, vedeti, are numai linii ascutite, are traseu iritativ"


Intreb daca e epileptic sau nu. Pai nu stia sa spuna: "aaa, poate asa e el, sau poate e creierul inca in dezvoltare si imatur !" (nu mai spuneti, ce concluzie desteapta!)

A trebuit sa ma intorc la lecturi in engleza, la reviste de neurologie ce rezuma studii din SUA: 66 % dintre copiii cu autism au traseu EEG iritativ fara a avea crize epileptice pentru ca o emisfera ( de obicei cea stanga e mai dezvoltata decat cealalta si neurotransmitatorii sunt in alte doze decat la persoanele tipice)
M-am mai linistit.

Dar pana cand? Vreau medici si psihologi intregi la minte si la suflet!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu