Si daca...?

Intoadeauna mi-am dorit doi copii, fete sau baieti, putin conta, doar sa fie doi. Sa nu creasca un copil singur si mai ales, daca se poate, cand eu nu voi mai fi sa nu ramana singur pe lume. Iar dupa sosirea lui David, m-am intors atat de repede la serviciu incat n-am apucat sa-mi dau seama ce m-a lovit printre "target"-uri, "procedures", "KPIs" si o echipa de condus. Dupa primii doi ani ai lui David, a devenit clar ca e un copil " dificil" si am inceput sa ne punem intrebari. Iar dupa diagnostic ar fi fost nedrept sa ma gandesc la asta cand aveam un copil de adus in lumea noastra. Si anii au trecut chiar si pentru noi foarte repede.

Am inceput sa ma gandesc serios la un al doilea copil acum vreun an jumate cand mi-a fost clar ca David intelege cum functioneaza lumea.

Despre David la aniversare

Povestile despre el nu se vor termina niciodata, pentru simplul fapt ca e un copil extraordinar, dincolo de diagnosticul lui. Daca n-ar fi fost asa si nu ni s-ar fi dat lumea peste cap, probabil nu i-as fi dedicat un blog. As fi fost doar o mama mandra de puiul ei. Dar pentru ceea ce el a reusit sa realizezein ultimii patru ani, cred ca merita sa fie cunoscut de cat mai multi.

Pentru ca David e un exemplu de perseverenta intr-o tara in care deviza pare a fi " merge si-asa". A daramat bariere si a invins prejudecati referitoare la copiii autisti, isi integreaza lumea noastra cum poate mai bine si nu-si doreste mai mult decat sa fie la scoala, printre copii.