Ma gandeam demult sa-ti scriu, inca din vremea cand erai departe de noi, in lumea ascunsa din mintea si sufletul tau. Pe atunci nu reuseam sa ne intersectam nicicum si desi ma amageam ca esti fericit doar pentru ca radeai, am inteles mult mai tarziu cat de nefericit si insingurat erai. Si cat de infioratoare trebuie sa-ti fi parut lumea noastra....
Si pentru asta imi cer iertare, ca nu am fost acolo si nu am simtit ce traiai. Prinsa in vartejul traiului zilnic, eu nu vedeam decat un copil incapatanat...Iar atunci cand am avut banuiala ca ceva nu e cum trebuie sa fie, am alungat-o ca pe un vis urat.
Imi pare rau daca am parut suparata cand am aflat ca esti altfel si ca lumea ta e diferita de a noastra. Nu am plans pentru ca am fost dezamagita de tine ci am plans pentru tine, pentru erai atat de departe si am inteles ca imi va lua poate o viata ca sa te atrag in lumea noastra. Mi-era teama ca vei pierde bucuriile si necazurile acestei lumi...
Atunci am inteles ca viata mea nu va mai fi niciodata despre mine ci despre tine, despre drumul tau, despre cei care te-au ajutat si care ti-au schimbat viata.
Si e o binecuvantare ca ai intrat in viata noastra, stiam ca asa trebuie sa fie copiii pentru parintii lor insa tu insemni de mii de ori mult mai mult. Pentru ca am simtit gustul amar al pierderii in ziua cand am aflat ca esti oficial altfel iar tu, copil de 3 ani pareai insensibil la lacrimile si disperarea parintilor tai, am avut senzatia ca ai murit.
Intr-un fel, erai mort pentru lumea noastra chiar daca aveai ceva ce copiii ca tine, nu au, in general. Aveai un contact vizual sustinut, te uitai in ochii nostri desi uneori prin noi si acceptai semnele de afectiune din partea noastra si a celor din jurul tau. Asta a fost salvarea ta si asta ti-a dat putere, cu siguranta.
Pentru ca TU, copilul meu esti de mii de ori mai puternic decat am fost eu vreodata, eforturile pe care le faci de trei ani sunt, fara exagerare, comparabile cu ale lui Sisif. Iti multumesc ca lupti zilnic cu tine insuti si ca m-ai ajutat sa-mi descopar toate resursele ascunse.
Habar nu aveam ca pot fi atat de puternica. Habar nu aveam ca pot sa tin capul sus si sa infrunt o lume pentru tine. Nu aveam idee ca dintr-o mama sensibila, ma voi transforma intr-un adult cu veleitati de terapeut comportamental. Si mai presus de toate, nu stiam ca viata poate fi atat de frumoasa. Nu usoara, ci frumoasa! Zi dupa zi, privindu-te, stiu ca mi-am gasit menirea, aceea de fi mama ta si de a te creste frumos, cate zile imi va da D-zeu.
Amandoi, parintii tai vom incerca sa te invatam ce conteaza in viata aceasta: ca fericirea e la un pas distanta si ca ea nu depinde nici de bani si nici de mersul si moda lumii. Depinde de felul in care tu vei vedea viata, indiferent de bucuriile si greutatile care vor iesi in calea ta. Noi nu vom fi mereu aici sa te ocrotim dar pastram credinta ca Cel de Sus te va apara de tot ce rau si ca te va ajuta sa fii drept si bun.
Si pentru asta imi cer iertare, ca nu am fost acolo si nu am simtit ce traiai. Prinsa in vartejul traiului zilnic, eu nu vedeam decat un copil incapatanat...Iar atunci cand am avut banuiala ca ceva nu e cum trebuie sa fie, am alungat-o ca pe un vis urat.
Imi pare rau daca am parut suparata cand am aflat ca esti altfel si ca lumea ta e diferita de a noastra. Nu am plans pentru ca am fost dezamagita de tine ci am plans pentru tine, pentru erai atat de departe si am inteles ca imi va lua poate o viata ca sa te atrag in lumea noastra. Mi-era teama ca vei pierde bucuriile si necazurile acestei lumi...
Atunci am inteles ca viata mea nu va mai fi niciodata despre mine ci despre tine, despre drumul tau, despre cei care te-au ajutat si care ti-au schimbat viata.
Si e o binecuvantare ca ai intrat in viata noastra, stiam ca asa trebuie sa fie copiii pentru parintii lor insa tu insemni de mii de ori mult mai mult. Pentru ca am simtit gustul amar al pierderii in ziua cand am aflat ca esti oficial altfel iar tu, copil de 3 ani pareai insensibil la lacrimile si disperarea parintilor tai, am avut senzatia ca ai murit.
Intr-un fel, erai mort pentru lumea noastra chiar daca aveai ceva ce copiii ca tine, nu au, in general. Aveai un contact vizual sustinut, te uitai in ochii nostri desi uneori prin noi si acceptai semnele de afectiune din partea noastra si a celor din jurul tau. Asta a fost salvarea ta si asta ti-a dat putere, cu siguranta.
Pentru ca TU, copilul meu esti de mii de ori mai puternic decat am fost eu vreodata, eforturile pe care le faci de trei ani sunt, fara exagerare, comparabile cu ale lui Sisif. Iti multumesc ca lupti zilnic cu tine insuti si ca m-ai ajutat sa-mi descopar toate resursele ascunse.
Habar nu aveam ca pot fi atat de puternica. Habar nu aveam ca pot sa tin capul sus si sa infrunt o lume pentru tine. Nu aveam idee ca dintr-o mama sensibila, ma voi transforma intr-un adult cu veleitati de terapeut comportamental. Si mai presus de toate, nu stiam ca viata poate fi atat de frumoasa. Nu usoara, ci frumoasa! Zi dupa zi, privindu-te, stiu ca mi-am gasit menirea, aceea de fi mama ta si de a te creste frumos, cate zile imi va da D-zeu.
Amandoi, parintii tai vom incerca sa te invatam ce conteaza in viata aceasta: ca fericirea e la un pas distanta si ca ea nu depinde nici de bani si nici de mersul si moda lumii. Depinde de felul in care tu vei vedea viata, indiferent de bucuriile si greutatile care vor iesi in calea ta. Noi nu vom fi mereu aici sa te ocrotim dar pastram credinta ca Cel de Sus te va apara de tot ce rau si ca te va ajuta sa fii drept si bun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu