marți, 28 august 2012

Trei ani, sapte luni si patru zile sau despre rabdare si... olita

Tati a fost atat de incantat de vestea ca vom avea un bebe incat a cumparat olita inca de cand eram insarcinata in 16 saptamani. Sa aiba de toate feciorul de la bun inceput! Tocmai aflasem ca e baietel si imaginatia noastra ( mai ales a mea) tesea deja jocuri si evenimente cu el si pentru el.

Baiatul mult asteptat a venit, totul fusese in regula, nimic nu ne daduse motive speciale de ingrijorare. Doar (in) evolutia lui de pe la 6 luni ne-a cam mirat. Dar cum v-am mai spus, medicul de familie ne-a adormit mereu vigilenta.

Eu m-am stresat putin cu ideea de olita si antrenamentul potrivit ascultand povesti de mamici care spuneau ca ai lor fac de pe la 1 an la olita ...ohooo!!!  Nu ascultati astfel de povesti, fac rau la moral si nu prea sunt adevarate!
Tati, parinte mai experimentat, mi-a zis ca de fapt copiii cand sunt pregatiti, inteleg despre ce e vorba, imita adultul si se aseaza singuri pe olita. Eu: nu si nu!

N-am exagerat foarte tare, am incercat sa-l pun pe olita in vara lui 2009 de cateva ori , insa piticul sarea ca ars, incercasem imbracat sa nu se sperie si tot degeaba, el rontaia olita...
Am mai cumparat cam 10 perechi de chilotei frumosi pentru un baietel mititel si il lasam in chilotei, insa  "catelul "meu facea pipi peste tot fara sa-i pese, nu parea sa-mi inteleaga frustrarea :(

"Gata, e clar, nu-i place olita, tati mai luam una ca nu saracim!" mi-am instruit sotul. Nici a doua n-a avut mai mare succes dar cand odata l-am vazut facand asta:

mi-am zis: "gata e clar e o chestiune de zile, saptamani. Era tot 2009, septembrie, avea 1 an si 10 luni.

joi, 23 august 2012

O zi la Cluj sau despre "buzu nenea Aulel", usi rotative, scari rulante si alte sperietori

Cand "batrana doamna" - Audi 100 CC si-a dat obstescul sfarsit, am trait o drama, depindeam de masina aceea  in primul rand pentru transportul lui David de la Gilau la Cluj la Gradi si la terapie. Din cei aproape 600.000 de km pe care-i avea la bord vreo 35.000 au fost facuti doar pentru David si iesirea lui din autism.

Intre Gilau si Cluj sunt 18 km, e evident ca exista autobuze pentru a ajunge la Cluj . Totusi nu au un orar intotdeauna convenabil si in plus autobuzele comunitatii noastre reflecta perfect climatul de afara: daca e vara, inauntru sunt cam 40 de grade cu plus; daca e iarna in majoritatea ingheti bocna in timp ce admiri florile de gheata de la ferestre.
Optiunea ca David sa mearga cu autobuzul , sa fie supus la zgomote, lume multa si in plus sa se imbolneaveasca mai des decat presupunea prezenta in colectivitate era exclusa. Asa ca tati a suportat toate isteriile, crizele, aruncatul cu jucarii in bordul masinii cam 1 an jumate. Desigur piticul a trecut de la tipete la a spune :" poc" cand tati trecea peste pragurile de sol menite sa incetineasca masinile.

Dupa "decesul"  masinii, dupa o vacanta de Paste de 3 saptamani, o alta pauza de 3 saptamani cauzata de vreme rece si ploi multe am decis sa incercam doar noi doi: eu si David o deplasare la Cluj cu autobuzul. Asa ca  imediat dupa jumatatea lui mai m-am luptat cu incertitudinea :" sa-l duc la gradi, sa nu-l duc?" Ma temeam ca daca ceva nu merge bine, daca il sperie ceva sau cineva nu va mai accepta sa fie transportat asa. Va jur, am avut mari emotii dar  ne-am descurcat bine si nu s-a temut nici cand bunicutele ne ajutau sa urcam in autobuz. Se uita doar spre mine David sa vada daca il urmez sau daca aprob asa cum ar face orice copil.


miercuri, 15 august 2012

Insirati-va jucarii sau despre joaca in autism (1)

Nu m-a deranjat niciodata mormanul de jucarii pe care David il facea in fiecare zi, doar  faptul ca nu reuseam nicicum sa-l convingem sa le stranga ma intriga. Pe vremea aceea intre 1-5 si 2,5 ani avea toate jucariile intr-o vanita; in fiecare zi le rasturna dar nu se juca propriuzis cu ele. Le strica, le  punea in gurita iar noi credeam ca e din cauza dintilor. Evident ca a terminat cu dintii de lapte si continua sa aiba aceleasi obiceiuri.
Pe la 2 ani jumate se intampla asta:




Iar cand a facut asta la aceeasi varsta :


tati a spus ca are un copil genial iar eu i-am spus ca are un copil autist, S-a suparat tati, era cam subiectiv in privinta lui David. Apoi am citit amandoi despre autism si am ajuns la concluzia : "no way, cum sa fie autist? Doar arata acum cateva luni cu degetul si la un moment dat a si mancat singur cu lingurita"

Nu stiam pe atunci ca altenantele acestea de "a facut" si "nu mai face", i sunt de fapt semne ale autismului. Si in plus David avea contact vizual sau asa ni se parea noua.

Jocul inadecvat cu pietre: statea in fundic le tot strangea in mana, le masura preocupat iar la un moment dat se supara teribil, maraia si le imprastia cu picioarele cu violenta. La fel facea cu jucariile cand se enerva. Apoi jocul a "evoluat" isi umplea gura de pietre sau mai rau isi baga in nas pietre lungi subtiri si cam taioase. Iar apoi venea hohotind de ras sa i le scoatem.

Copilul autist se pune in pericol de mii de ori si numai vigilenta parintilor si paza Celui de Sus il feresc de accidente grave. Desi avea vreo 2 ani si 10 luni nu intelegea ca e o joaca periculoasa.

Iar la 3 ani cand autismul s-a instalat plenar au inceput manifestari tipice in jocul stereotip cu insirat de plusuri sau de legume.

duminică, 12 august 2012

Terapia asistata de animale- sau povesti cu Tomi si Aldo

Despre terapia asistata de animale nu s-au scris foarte multe, poate pentru ca se stie ca functioneaza si ca persoanele cu diverse dizabilitati profita de pe urma companionilor necuvantatori. Pe de alta parte nu prea se stie cum si de ce un copil cu autism isi imbunatateste comportamentul social atunci cand este in contact cu un animal in special cu cainii.

Eu una am nevoie de probe si studii care sa-mi spuna ceea ce stiu deja, ca Tomi si acum Aldo l-au schimbat  si il schimba in bine pe David.


vineri, 10 august 2012

Tulburarile de somn sau despre zile lungi si nopti prea scurte

"La nani, cu Mickey, cu Pocu, cu Paul, cu Omu" spune David cam in fiecare seara cand proaspat imbaiat se arunca in pat. Cei patru sunt partenerii de plus care-i vegheaza somnul.
"Fa nani, Mickey!" il apostrofeaza David pe preferatul lui.


Asa sunt serile noastre, seamana una cu alta. Mai nou citim sau macar repovestim Alba ca Zapada si Bambi  in timp ce ne uitam la pozele frumoase din carti.


joi, 9 august 2012

Primul semn al autismului

Primul semn poate fi diferit fata de ceea ce ati citit sau fata de ceea ce v-au spus alti parinti. Mie majoritatea mi-au spus ca aveau un copil care lalaliza ( lalalalala, mamamama, babababa) sau spunea cateva cuvinte in perioada 1,5-2 ani, care incepea sa se joace frumos cu jucariile care se intorcea cand era strigat pe nume. Cand deodata copiii respectivi au incetat sa mai vorbeasca, sa se joace adecvat etc.

Cumva, toate studiile astea scot in evidenta faptul ca majoritatea copiilor autisti se dezvolta normal pana dupa 1 an - a an jumate si ca apoi inregistreaza un regres major pe care parintele il vede rapid. Sau ca dimplotriva din ziua 1 ceva nu e in ordine!

Dar nu e mereu asa!

Ce parere aveti de el? La 4 luni avea interesul de a sta in fundulet de a vedea lumea din pozitie de om mare. Iar eu eram o mamica fericita "who took things for granted" Nu stiam ce avea sa urmeze si nici cat de fragil era puiul meu.


miercuri, 8 august 2012

Despre "Iesirea din autism"

Care sunt sansele de a avea un copil autist? Eu credeam ca sunt mici si mai ales ca nu mi se poate intampla mie. Dar mi s-a intamplat!

Sansele sunt mari. Mult mai mari decat cele de a avea un copil atlet asa cum spun cei de la organizatia Autism Speaks oprintr-o reclama publicata in The Wall Steet Journal zilele trecute si care e in ton cu evenimentele olimpice. Aveti sanse de 1 la 88 sa aveti un copi autist fata de 1 la 28.500 de a avea un copil atlet.

Daca aveti deja un copil autist ati venit la locul potrivit :)